Cap II.

1. Cap II.

 

Am inceput sa rasfoiesc paginile cartii cu curiozitate, de parca as fi ca orice nou-nascut.

- Aha! am spus triumfatoare, cand am gasit pagina ce ma interesa.

Pentru a calatori in trecut, trebuie sa fii concentrat si sa ai pe cineva cu tine, pentru a te indruma.

Prima persoana la care m-am gandit a fost Aro. Dar Aro nu ma poate ajuta sau sprijini, e prea strict si obsedat de reguli.

JANE!

Am fugit incet spre sufragerie. Jane statea, ca deobicei, langa tronul lui Aro. I-am facut un semn discret din cap sa se apropie de mine. Veni.

- Ce vrei, vierme? spuse ea calma, cu privirea inainte.

- Am nevoie de ajutorul tau!

Rase fortat.

- Tu? De ajutorul meu? Preferata lui Aro?

- El n-are de gand sa ma ajute.

Am tras-o pe Jane de mana pana in camera mea, in care acum de inghesuiam amandoua. Am luat cartea in mana stanga si pe Jane de mana dreapta, m-am concentrat cat am putut de tare, iar peste cateva secunde, ne-am trezit undeva in 1959.

-  Ce-ai facut? zbiera Jane furioasa.

Vru sa ma loveasca, dar am fugit cu viteza vantului de acolo.

Stiam ca concentrarea ei ma poate ucide, dar acum era prea furioasa macar sa se gandeasca sa se concentreze.

Studia imprejurarile.

- Amuzant! spuse ea nervoasa. 1959? In anul asta am devenit eu vampir!

M-am uitat la ea de parca era o antichitate pe cale de disparitie.

- Stiu privirea aia! spuse ea, nervoasa.

Se lumina. Soarele rasarea, iar mie si lui Jane incepu sa ne straluceasca pielea.

- Repede, pelerina! am spus.

Amandoua, simultan, ne-am pus pelerinele noastre negre identice.

Strazile deja incepeau sa fie populate de oameni. Jane se hranea cu oameni, dar eu cu animale. De obicei caprioare.

Jane se uita cu pofta la fiintele umane, dar i-am atras atentia sa nu faca nimic in public.

- De cand esti tu sefa mea? Te-am urat din prima clipa in care te-am vazut!

- Tu urasti pe toata lumea in afara de tine si de Alec!

- De unde stii tu?

Si astfel a inceput mica noastra cearta.

E adevarat ca nici eu nu o prea suport pe Jane, dar ea era persoana ideala pentru a merge cu mine.

Ne uitam amandoua cum masinile vechi treceau pe langa noi, iar femeile purtau rochii lungi, de matase.

- Si-acum ce facem? am intrebat.

- Tu ar trebuii sa stii, geniule, spuse ea. Tu ne-ai adus aici!

- Eu? E vina puterii mele!

- Ai o putere? aproape scuipa Jane.

- Tu nu ai? am spus sarcastica.

Se uita furioasa la mine, de parca urma se explodeze.

- Imi activez puterea, ma avertiza ea.

Parea ca se concentreaza, dar eu nu simteam absolut nimic.

- Nu te doare nimic? spuse Jane.

- Nimic, am spus eu. De ce? Ar fi trebuit?

- Cum adica „Ar fi trebuit?”. Daca nu erai vampir, ai fi murit!

- A, da?! am spus.

Am fost intrerupte de un grup intreg de persoane, care erau conduse de un ghid.

- Hey, cine e tipul ala cu pelerina? am spus.

Avea cel mai incantator zambet strengaresc pe care il mai vazusem vreodata, si niste ochii aurii, identici cu ai mei.